Lobby şi Public affairs

De curând, PR România şi GFK România au prezentat rezultatele cercetării “Lobby în România” . Un proiect complet, ce a urmărit chestionarea tuturor celor implicaţi în această activitate: populaţia asupra căreia se răsfrânge activitatea de lobby, a iniţiatorilor (lobbyiştii) şi a factorilor de decizie (politicienii).

 Din acest raport aflăm că, de fapt toată lumea susţine reglementarea activităţii de lobby, (subiect controversat şi tergiversat în politica românească): 82% dintre companii, 100% dintre ONG-uri, 100% dintre politicieni şi 93% din populaţia chestionată. Reglementarea lobby-ului ar conduce la diminuarea corupţiei în adoptarea deciziilor şi o mai mare transparenţă.

Prin complexitatea sa, raportul PR România şi GFK deminitează caracterul ilicit al activităţii de lobby, atingând detalii ale acestei activităţi precum metodele de acţiune şi campaniile de succes (rezultatele).

Dar reglementarea prin lege a activităţii de lobby rezolva în totalitate problema transparenţei intereselor/ acţiunilor companiilor private în mediul politic?

Lobby-ul se referă la influenţarea deciziilor guvernamentale, legislative sau ale altor organisme de reglementare. Se poate practica:

• Lobby Direct, prin contactul direct cu decident în vederea obţinerii schimbărilor dorite în legislaţie;
• Grassroots Lobbying, prin coalizarea cu societatea civilă şi mobilizarea opiniei publice în vederea obţinerii schimbărilor dorite în legislaţie.

(Sursa: http://www.npaction.org/article/articleview/94/1/169/ )

Să presupunem că Banca X va dori să influenţeze decizia guvernului de a impozita câştigurile populaţiei din dobânzile acordate pentru depozite. Oricare ar fi metoda de lobby aleasă, ea nu va fi în totalitate transparentă pentru că lipseşte acţiunea de comunicare a poziţiei proprii către publicul larg:

• Dacă se optează pentru acţiuni de grassroots lobbying, societatea civilă trebuie să fie informată şi „câştigată” în susţinerea poziţiei Băncii X. Iar acest lucru se realizează prin activităţi de comunicare cu aceştia! 
  Dacă se optează pentru varianta Lobby-ului Direct, orice comunicare cu oficiali ai guvernului va fi tratată cu suspiciune, fără o informare publică prealabilă asupra poziţiei Băncii X şi a intenţiilor sale. 

În reţeaua de interese şi poziţii politice şi corporatiste, lobby-ul este doar o faţetă a problemei, fiind unul dintre instrumentele prin care organizaţiile, cu deosebire companiile îşi protejează interesele.

Ceea ce dorim cu adevărat este comunicarea şi înţelegerea intereselor companiilor! Cu toţii suntem interesaţi de transparenţă în adoptarea/ influenţarea deciziilor politice: vrem sa ştim cine ce interese are, către cine acţionează...pentru a afla cum ne influenţează pe noi aceste acţiuni- la nivel individual sau de grup.

„Afacerile publice” („Public affairs”) privesc relaţiile unei companii sau organizaţii cu stakeholderii: de la acţionari şi angajaţi, consumatori şi concurenţi, până la organizaţii neguvernamentale, sindicate, oameni politici şi funcţionari guvernamentali. Acestea urmăresc promovarea politicilor companiei către aceste publicuri, în vederea menţinerii reputaţiei firmei şi influenţarea politicilor publice.

Activităţile de „public affairs” înseamnă:

v     Monitorizare (media, socială şi legislativă) pentru a şti unde te afli, ce cred publicurile tale despre tine, ce vor aceştia...

v     Comunicarea poziţiilor proprii, prin activităţi de relaţii publice: organizare de evenimente, acţiuni media etc;

v     Influenţarea deciziilor ce pot impacta politicile companiei, prin lobby, networking şi asocieri.

Activităţile de „public affairs” pot susţine lobby-ul, conferindu-i credibilitate prin comunicarea adecvată cu toţi cei implicaţi în proces: companii şi lobbyişti, organizaţii neguvernamentale şi societatea civilă, populaţie.

În acest sens, clipul următor arată cum este perceput şi funcţionează lobbyiştii cu experienţă: