Eu, PR-istul!

Gerard F. Corbett, Preşedintele PRSA (Public Relations Society of America) consideră că cea mai mare provocare a industriei de relaţii publice este poziţionarea profesiei în sine, promovarea acesteia ca o preocupare respectabilă şi serioasă, cu puternic impact social şi economic.

Această provocare nu este chiar atât de nouă, însă! Încă din 1988, André Sormany compară relaţia „agitată” (şi atunci ca şi în prezent!) dintre PR-işti şi jurnalişti cu relaţia dintre judecător şi avocat: “Atunci când judecătorul îl aude pe avocatul apărării cum pledează cauza clientului insistând pe elementele pozitive, utilizând precedente, legi, punând cât mai puţin accent pe anumite aspecte negative, el nu îl consideră pe avocat drept... o ameninţare pentru justiţie. Nu, judecătorul consideră că avocatul apărării îşi joacă rolul pentru ca tot adevărul să se afle.” Poate nu e cea mai inspirată comparaţie, dat fiind numărul mare de bancuri cu avocaţi, dar destul de obiectivă, însă.

Şi totuşi, ce fac relaţiile publice? Susţin cauzele clienţilor? Îi apără în faţa crizelor şi îi învăţă să scoată la lumină doar avantajele oferite? Au grijă să le fie bine interpretate acţiunile şi declaraţiile?

Câte puţin din toate acestea, dar într-un proces coerent. Aş privi PR-istul ca un regulator al bunului simţ al unei organizaţiii. Ca şi în cazul indivizilor, bunul simţ te ajută să nu fii disonant, te menţine pe linia de echilibru între cel care eşti, ce crezi că eşti şi cum te percep cei din jur. 

Valorile, principiile, educaţia şi experienţa determină personalitatea unui individ sau cultura organizaţională a unei organizaţii. Acţiunile şi deciziile conturează imaginea proiectată a individului sau a organizaţiei, definind ceea ce se doreşte a fi. La construirea imaginii proiectate contribuie modul cum individul se îmbracă şi se comportă, respectiv logo-urile, imaginea de brand şi reacţiile unei organizaţii.

Dar pentru ca cei din jur să te perceapă corect, să te înţeleagă şi să te accepte în mod real, ai nevoie de bun simţ!

PR-istul îţi va spune în ce cred cei cărora li te adresezi. Îţi va spune dacă brandul tău este prea excentric pentru clienţii tăi. PR-istul va şti care dintre valorile tale sunt şi ale clienţilor tăi şi ce acţiuni reflectă cel mai bine aceste valori. Va şti care sunt sensibilităţile organizaţiei şi cum pot fi depăşite. Îţi va spune de ce le pasă clienţilor tăi şi cum poţi să-i ajuţi. Va descoperi greşelile în adresare şi te va ajuta să le corectezi.

Sursa foto: http://www.communipartners.com

În ansamblu, misiunea PR-istului este de a păstra organizaţia originală, reală, având grijă să nu se îmbrace ţipător, dacă nu vinde hăinuţe de club; să nu ţipe, dacă nu vinde aparate auditive; să nu mintă, dacă nu vinde poligrafe! Şi toate acestea fiind cu ochii şi urechile deschise atât în organizaţie, cât şi în afara ei, detectând reacţii şi construind soluţii.

PR-istul nu este un avocat care susţine o cauză şi nu este un magician, ce te face să vezi lucruri acolo unde acestea nu există. PR-istul sprijină organizaţia în a fi tot ceea ce poate fi, cu bun simţ şi realism faţă de publicurile din jurul său.

Şi, ca să ne aducem aminte de unde a pornit totul, să revedem Declaraţia de Principii a lui Ivy Lee!