Vama Veche. Punct

Cum îşi intră Soarele în drepturi, de 1 Mai sau de Paşte (care e mai repede sau mai cald ), toată lumea se agită dilematic: „Vama Veche sau Mamaia?”

Unde se duce mai multă lume? Unde e mai interesant? Şi mai multă distracţie?

Toate televiziunile realizează reportaje „la faţa locului”, cu aceleaşi „cluburi sclipicioase”, respectiv (cam aceiaşi) oameni distrându-se în Vama Veche. Reportajele din Vamă mi se par (de departe!) cele mai amuzante! Pare-se că, desi merg în fiecare an (sau weekend) pentru reportaj, nu au înţeles De ce se duc oamenii în Vama Veche?

Păi...

• pentru că în Vamă poţi să vii şi cu Dacia lu’ tata şi cu Peugeot-ul de la firmă. Nu se uită nimeni ce maşină ai, atâta vreme cât nu o parchezi pe plajă!
• pentru că în Vamă, nu-i obligatoriu să-ţi închiriezi sezlong, poţi să te prăjeşti la soare pe bancă la Stuff! 
•  pentru că în Vamă, poţi să mănânci shaorma sau mâncare italiană, după cum ai bugetul sau pofta!
• În Vamă, poţi să dormi la 4 stele sau pe plajă, după cum ai chef!
• pentru că poţi să bei cocktail-uri pe plajă sau să vii cu ele gata pregătite în stropitoare (prietenii ştiu ceva! ), dar tot pe plajă dansezi!

În general, poţi face cam ce vrei tu în Vamă atâta vreme cât nu deranjezi pe alţii. Se întâmplă să-i deranjezi câteodată? Sigur că da, doar că eu nu am văzut pe nimeni care să se supere nici de observaţiile făcute, nici de deranjul creat! Ofensele se spală repede în Vamă...

(Sursa foto: http://blog.truzzia.com/2011/02/09/fara-corturi-in-vama-veche/)

Vama nu mai e ca altădată...

Sincer, habar n-am! Eu am fost de 3 ori în Vamă, în ultimii 3 ani, aşa că nu ştiu cum era înainte!

Da, sunt mai mulţi corporatişti decât nudişti sau studenţi. Ceea ce e destul de firesc. Cei pentru care Vama a reprezentat tinereţea, adolescenţa lor se întorc acum în Vamă, oameni realizaţi (sau nu), cu slujbe şi familii. Cu maşina de firmă în locul Daciei lu’ tata.

De ce (mai) vin?

La Vama Veche nimeni nu-ţi cere nimic, nu trebuie să te comporţi într-un anume fel. Orice e permis şi paradoxal, nu se petrec multe excentricităţi.

Oamenii se distrează, dansează, beau, mănâncă, fac plajă... Relaxaţi. Pentru că în Vamă:

•  statutul nu e dat de hotelul unde stai sau restaurantul pe care-l alegi
•  nu trebuie să te „înţoleşti” după ultimele trenduri ca să te duci în club
•  e ok să nu-ţi doreşti „all inclusive” ca la turci sau servicii profesionale ca la nemţi.
•   E ok să fii tu, aşa cum eşti acum, nu trebuie să te ridici la înălţimea aşteptărilor de acum 5 ani (când poate voiai să emigrezi, să fii însurat şi cu copii, să ai propria afacere...), nu trebuie să fii cum vrea şef’tu să fii...sau nevasta..sau părinţii....

În Vamă e ok să uiţi de competiţie: pentru cel mai tare job, cea mai mişto maşină, cele mai exotice concedii, ultimul Iphone, cel mai tare scump club....

Paradoxal, în Vamă oamenii au brusc mai puţine pretenţii de la alţii, mai puţine nemulţumiri sau critici. Pradoxal, în Vamă oamenii se simt bine cu ei înşişi aşa cum sunt, fără frustări.

Spoofing....

Cine spune că print-ul a murit? Printul se transformă ! Se mai adaugă nişte senzori de mişcare şi inovaţia e gata. 

 Cam asta e povestea campaniei „TheEconomist” – Becul, realizată în anul 2004 de Abbott Mead Vickers BBDO pentru cititorii din Marea Britanie.Ideea campaniei este simplă şi la obiect: cine citeşte „The Economist” are numai idei geniale! Sau altfel spus, „i se aprinde becul” şi găseşte soluţii. Realizarea curpinde un banner cu titlul publicaţiei, dotat cu un bec şi-un senzor. Când cineva trece pe lângă acest banner, se aprinde becul.

(Sursa foto: http://adsoftheworld.com)

 Nu mai puţin simpatic este spoof-ul celor de la "Mad Magazine", realizat în 2011 de către agenţia germană Serviceplan! Tot banner (al revistei "Mad Magazine"), acelaşi bec, acelaşi senzor. Doar că, de data aceasta, becul e aprins şi se stinge atunci când cineva trece prin dreptul bannerului. 

(Sursa foto: http://adsoftheworld.com)

 Ce a urmărit "Mad Magazine" cu această campanie? Creşterea numărului de cititori adulţi. Cunoscută ca o publicaţie satirică, "Mad Magazine" se confrunta cu reducerea numărului de cititori adulţi, aceştia preferând lecturi mai serioase. Prin această campanie, Mad Magazine a reuşit să revină în atenţia cititorilor săi, reamintindu-le că satira lor e constructivă şi tratează probleme serioase, aducându-le bonus un zâmbet!

Campania celor de la „The Economist” a cules numeroase premii, dar mie îmi place mai mult campania celor de la "Mad..". Cred că îţi trebuie multe „becuri aprinse” pentru un spoof bine realizat, iar cei de la „Mad Magazine” au demonstrat acest lucru. 

Voi ce alte spoof-uri celebre ştiţi?

PR electricity (II)- The „bill stuffer”

Samuel Insull – inovator şi investitor din Chicago a adus contribuţii importante dezvoltării infrastructurii de electricitate în Statele Unite ale Americii. Dar inovaţiile sale nu s-au oprit la domeniul electricităţii! Ca preşedinte al companiei Chicago Edison, Samuel Insull a revoluţionat relaţia dintre companie şi consumatori.

El a înţeles poziţia firmei sale pe piaţă: Chicago Edison era un furnizor de utilităţi important, ce deţinea monopolul în unele zone. Samuel Insull şi-a dat seama că succesul durabil al companiei sale nu poate fi posibil fără simpatia consumatorilor, iar pentru a câştiga această simpatie a dezvoltat primele instrumente de comunicare cu clienţii.

Chicago Edison edita lunar o revistă adresată consumatorilor, producea şi difuza filmuleţe de promovare şi educare a consumatorilor. Au fost realizate materiale promoţionale şi campanii de print. 

Sursa foto: http://newdeal.feri.org

Metoda pentru care Samuel Insull a rămas în istoria relaţiilor publice este „the bill stuffer”. Compania distribuia clienţilor existenţi materialele informative şi promoţionale împreuna cu facturile. Ulterior acest sistem a fost extins şi pentru clienţii potenţiali, cărora li se difuzau aceste materiale în căsuţele poştale.

Poate că Samuel Insull nu a căutat să-şi facă fericiţi clienţii, dar în mod sigur a făcut un prim pas important: le-a furnizat informaţie şi i-a învăţat că au dreptul să o ceară.

Am descoperit o jucărie…..

Se numeşte Storify. Este un serviciu de (re)construire a unui subiect, a unei poveşti, a unui eveniment etc, prin colectarea elementelor (comentarii, status-uri, tweet-uri)  din reţelele sociale ce se referă la acea temă. Poţi colecta “impresii” pentru o anume poveste de pe Google, Twitter, facebook, Flickr, Youtube, Instagram sau din colecţia Stirify.

Cum funcţionează?

1)     Îţi faci un cont frumuşel. La acest moment, ai putea să-ţi instalezi şi bookmarklet-ul Storify, pentru a-ţi reţine în cont vreun articol util pentru proveştile tale.

2)     Alegi povestea şi o editezi.

Chestia asta e foarte simplă, pentru că tot ceea ce trebuie să faci este să cauţi prin reţele sociale, iar cu “drag and drop” alegi status-urile relevante şi le inserezi. De asemenea, poţi insera propriul text între elementele colectate, astfel încât povestea să reflecte ideea dorită. Pot fi adăugate headere, hyperlink-uri, iar textul poate fi formatat.

De asemenea, chiar şi după publicarea, povestea poate fi editată, pot fi adăugate elemente noi s.a.m.d. Aceastăţiune e destul de utilă, având în vedere că cele mai rezultatele căutării în reţelele sociale nu sunt furnizate în timp real, având o întârziere cam de o zi (din ceea ce am observat eu!)

3)     Publici. 

Povestea construită poate fi publicată pe Storify, inserată oriunde în online, inclusiv Wordpress, Drupal, Tumblr, Posterous sau transmisă sub forma de newsletter cu Mailchimp.

Eu am făcut o încercare cu “The Ultimate Success Summit”, conferinţa lui Richard Branson de pe 9 Mai 2012 în Bucureşti: "Richard Branson: experienta bucuresteana!"

 

Cum poate fi utilizat Storify?

•   Platforma aceasta mi se pare foarte potrivită pentru evenimentele ce se organizează în mai multe locaţii, precum festivaluri, serbări, concerte s.a.m.d. Poţi realiza o povestioară după fiecare eveniment, prezentând astfel într-un mod concentrate impresiile pozitive ale paricipanţilor.
• După lansarea unui produs: poţi aduna impresiile testerilor, inclusiv prin video, oferind astfel o imagine completă a produsului lansat.
• Pentu a ilustra istoria unei firme! (dacă Facebook a stat startul cu noul Timeline) Pot fi colectate momente importante din viaţa firmei, impresii ale angajaţilor, produsele şi campaniile de succes s.a.m.d.

Cine foloseşte Storify?

Pete Cashmore/ Mashable, Preşedinţia SUA , Casa Regală a Marii Britanii 

United Nations 

Newsday,  Global Post, CBC News Community, NBC Politics 

 Vouă cum vi se pare Storify? Cum ar putea fi folosită?

Aţi folosit-o până acum? În ce mod?

4 posibilităţi de branding naţional: de ce al nostru e cel mai „fraier”?

 

E cineva căruia îi place brandul turistic al României, celebrul “Explore the Charpathians Garden”? În afară de “imagini frumoase”…”avem o ţară frumoasă” (cu completarea în gând- “păcat că e şi locuită”!), “sunt prezentate cam toate frumuseţile patriei”..., eu nu am auzit altceva. Eh, da' şi noi suntem cârcotaşi. Let's look around...

Suedia  e deja celebră prin campania de promovare a ţării pe Twitter. Contul oficial al statului este administrat în fiecare săptămână de alt cetăţean suedez, care poate posta tot ceea ce doreşte despre ţara sa. În două zile de la debutul campaniei, contul oficial al Suediei şi-a dublat numărul de followeri, iar astăzi are peste 27 000.

Georgia are ambiţii mari! Promovarea ţării se bazează pe o serie de spot-uri ce compară Georgia cu alte state precum Germania, Franţa sau China. Iar sloganul campaniei este o concluzie firească a acestor bătălii a oportunităţilor: „Winner is Georgia”!

„Columbia es pasion!” este brandul statului sud-american, ce doreşte să se repoziţioneze prin promovarea unicităţii sale.

Passion drives Colombians. It is the source of the intensity and bravura with which we tackle everything we do. We do it all with passion, Colombia’s most precious raw material.

 Povestea este spusă într-o engleză fără pretenţii (dar fără mari probleme!) de un copil. Un spot frumos şi sentimental, căci doar vorbim despre pasiune, nu?

A positive vision of the country begins at home. Each person is capable of projecting the country-image he or she wishes.

Pare-mi-se că nici Georgia, nici Columbia nu au avut probleme cu brief-ul. Cele două campanii atrag atenţia prin IMPLICARE.

Şi PERSONALITATE.

Şi ÎNCREDERE. 
Şi PERSONALITATE...

Cele două campanii ştiu ce vor să spună despre ţara promovată, aleg să spună lucruri pe care lumea mare nu le ştie sau nu le crede (încă!). Iar imaginile şi cifrele vin să susţină afirmaţiile făcute. Pe columbian îl crezi că face lucrurile cu pasiune sau măcar că pune pasiune în toate străduinţele sale! Urmărind spot-urile Georgiei înţelegi că această ţară a făcut progrese importante şi poate nu e chiar aşa cum te aşteptai!

Brandul este format din asocieri, atitudini, sentimente şi percepţii pe care indivizii le atribuie în caracterizarea unui produs/ companie.

Da, avem o problemă cu brief-ul! Cu brief-ul pe care ni-l trimitem nouă înşine în fiecare zi! Unui copil, dacă-i spui de mic că e prost, va creşte convins că nu e în stare de nimic, că e mediocru şi că nu trebuie să aibă vise, fiindcă oricum nu are ce-i trebuie ca să le ducă la bun sfârşit.

Poate că nu avem pasiunea columbienilor, nici avantajele fiscale ale georgienilor, nici echilibrul suedezilor. Dar cred că mai avem ambiţie, cred că avem vise, cred că avem umor, talent şi imaginaţie. Cred ca suntem şi serioşi...Cred că românii sunt creativi şi reuşesc să facă lucruri extraodinare, folosind mai puţine resurse decât au la dispoziţie.

O ţară e mai mult decât peisaje. O ţară înseamnă oamenii de aici. Şi asta o diferenţiază. Peste tot sunt munţi şi mări, important e cu ce ochi se văd acestea.

Până să concepem un brief pentru brandul de ţară, n-ar trebui să ne întrebăm: “Cum văd eu România? Ce simt eu despre România?”.

 

Later edit: Florin Grozea a lansat un blog despre România pe Tumblr- My Romania.

Când faci parte din target…

…este dificil să nu te raportezi doar la tine, iar tu eşti mai mult decât date demografice şi comportament de consum

…este mai dificil să izolezi acel unic aspect căruia i te adresezi, fiindcă pe tine te preocupă mai multe probleme, cumva conectate

…este mai dificil să stabileşti un mesaj unic, fiindcă pe tine te sensibilizează o mulţime de lucruri

Sursa foto

Strategicul din PR

 De la sfârşitul lui Februarie 2012, avem o definiţie actualizată a relaţiilor publice:

"Public relations is a strategic communication process that builds mutually beneficial relationships between organizations and their publics."

Sursa foto: http://www.freedigitalphotos.net

Gerard Corbett, CEO al Public Relations Society of America, organizaţia iniţiatoare demersului de redefinire a profesiei apreciază că aceasta este o definiţie simplă şi concretă a conceptului de relaţii publice- “un proces de comunicare, strategic prin natura sa”.

Dar cât de natural este rolul strategic al PR-ului?

•  E natural ca şeful departamentului de PR să fie membru al board-ului companiei?  

Pentru unii da, pentru alţii nu. Iar locul ocupat în sala de conferinţe nu este atât de important, pe cât este de importantă considerarea input-urilor acestui department.

•  E natural ca departamentul de PR să fie consultat înaintea lansării unui nou produs/ îmbunătăţirii produsului…?

Evident că da. Cine poate anticipa cel mai bine efectele asupra publicurilor ţintă, deopotrivă consumatori, clienţi, parteneri sau organizaţii din domeniu? Şi da, acest lucru contează, câteodată chiar foarte mult şi cu efecte importante pentru business în sine.
Vă mai aduceţi aminte criza dioxinei din iaurturile Danone şi lansarea Tnuva, de prin vara anului 2007? Cele două evenimente au avut loc cam în aceeaşi perioadă şi probabil că cele două departamente de PR au avut multe decizii strategice de luat.

•  E natural ca departamentul de PR să ştie (şi chiar să aibă un cuvânt de spus) atunci când sunt aduse modificări mix-ului de marketing?

Cam da... Poate atunci publicul nu va afla că produsul se scumpeşte la două zile după ce i-ai transmis că eşti o firmă puternică şi stabilă, care ştie să facă faţă crizei obţinând în acelaşi timp profituri record.

Sunt sigură că există multe alte situaţii în care PR-ul şi-a dovedit rolul strategic. Şi nu ştiu cum am găsit situaţiile de mai sus, dar majoritatea au potenţialul de a genera o criză de imagine...

Voi credeţi în rolul strategic al relaţiilor publice?