Apelul dumneavoastră este foarte important pentru noi, de aceea vă închidem telefonul în nas!

Geme probabil online-ul de articole despre RCS/ RDS- liderul local al amabilităţii şi receptivităţii faţă de clienţi. Ok, să nu-i „lăudăm” prea tare, doar pentru serviciile de telefonie/ internet/ televiziune! Restul serviciilor au şi ei „campionii” lor ! Aşa că...mai adaug şi eu o experienţă personală!

Duminică după-amiază...internet sufletu’! Ce să facem? Sunăm la relaţii cu clienţii, bineînţeles! „Bine aţi venit...blablabla...apelul dumneavoastră este foarte important pentru noi.....va fi înregistrat....blablabla....Ne cerem scuze, momentan, nici unul dintre operatorii noştri nu este disponibil. Vă rugăm reveniţi.”  

Muzică drăguţă şi.... ton de apel! Yup, mi s-a închis telefonul în nas!

Primii...

Pentru mulţi, relaţiile publice sunt un domeniu predominant feminim. Doar avem nevoie de influenţă, farmec şi diplomaţie...

Cu toate acestea, cine a fost prima femeie din PR?

And the winner is….

În America, bobocii se numără la începutul anului! Pe 28 Ianuarie 2012, Directors Guild of America  a premiat reprezentanţii industriei cu cele mai bune realizări în televiziune şi publicitate de-a lungul anului 2011. Michael Hazanavicius a câştigat marele premiu pentru filmul „Artistul” (The Artist), iar la secţiunea publicitate...

....the winner is: Noam Murro, din partea Buiscuit Filmworks. Producţiile sale de referinţă în 2011 au fost:

•  The Handlebar Moustache- Heineken Light
• Hothouse - DIRECTV 
• Tiguan Piñata- Volkswagen
• "Is It Real?"- Battlefield 3

Cea mai provocatoare producţie mi s-a părut Hothouse- DirectTV:

Noam Murro a câştigat în faţa lui Lance Acord (Park Pictures)- regizorul “The Force”-Volkswagen Passat , Dante Ariola (MJZ)- regizor pentru “Parallels”- Jim Beam, Fredrik Bond (MJZ/ Sonny London)- regizorul "preferat" al Heineken nominalizat pentru add-urile “Date” şi “The Entrance” şi Steve Miller (@radical.media), aflat la prima nominalizare.

Noam Murro a mai fost nominalizat de 5 ori la această categorie (în anii 2002, 2003, 2004, 2005 şi 2007), câştigând marele premiu la secţiunea publicitate şi în 2004 pentru mult mai simpaticile reclame: Carry (Adidas),  Glen(Starbucks) şi Toy Boat (eBay). O colecţie a celor mai importante reclame regizate de Noam Muro se regăseşte aici…

 Activitatea regizorală a lui Noam Murro nu se opreşte însă la publicitate, el remarcându-se prin lung-metrajele Smart People şi 300: bătălia de la Artemisa.

PR Electricity

Nu e vorba de printarea a 100 de comunicate de presă pe minut, nici de trimiterea a 500 de invitaţii prin email. E vorba de un mic război ce a făcut mare vâlvă la vremea lui: „War of Currents”. Protagonişti: George Westinghouse – susţinătorului curentului alternative (AC) şi Thomas Edison- de parte curentului direct (DC).

Istoria e clară privind câştigătorul acestui război. Pentru domeniul relaţiilor publice însă, acest „război” a adus primele campanii de relaţii publice şi primele departamente de relaţii publice în cadrul unei companii.

Sursa foto: http://www.wikipedia.org

Thomas Edison a iniţiat o campanie de defăimare a sistemului de curent alternativ susţinut de George Westinghouse, sugerând că acest sistem ar putea genera accidente grave, precum electrocutarea câinilor sau a pisicilor fără stăpân. Experţi ai companiei conduse de Edison au susţinut prelegeri privind pericolul electrocutării accidentale prin sistemul curentului alternativ. Edison a demarat reale acţiuni de lobby în vederea iniţierii unei legi pentru interzicerea sistemului de curent alternativ.

La rândul său, George Westinghouse a angajat doi agenţi de presă în compania sa, cu misiunea de a promova curentul alternativ produs de compania sa Westinghouse Electric Company. De asemenea, cei doi noi angajaţi ai companiei aveau şi misiunea de a combate campania defăimătoare iniţiată de Thomas Edison.

Sursa foto: http://www.wikipedia.org

După atâtea inovaţii, nu cred că se va supăra nimeni dacă aş spune că „War of Currents” a adus multe câştiguri societăţii şi afacerilor!

Zâmbetul...o banalitate!

Nu zâmbim destul de des. Ne încărcăm CV-ul sau profilele sociale cu poze serioase, în care ţinem problemele lumii pe umerii noştri. Nu zic că o poză cu prietenii în faţa cortului la Vama Veche ar fi mai potrivită, dar un surâs n-ar strica! Umblăm serioşi prin viaţă şi prin birouri, căci, deh...a fi (pre)ocupat este dovada propriului succes.

Şi ne înşelăm amarnic! Se pare că omul e făcut să zâmbească, iar zâmbind nu pari neserios, ci dimpotrivă competent, sigur de sine. Iar tristeţea e contagioasă: consumată în doze zilnice, provoacă depresie şi scade eficienţa, iar în doze accidentale îndepărtează.

O banalitate....deunăzi, mi s-a părut incredibil de descurajant ca după două ore de „fugărit” căruciorul de cumpărături prin supermarket să fiu întâmpinată la casă de o doamnă ....serioasă de-ţi îngheţa sângele în vine, purtând un ecuson în piept „astăzi zâmbesc pentru dumneavoastră”. Mulţumesc! Pentru asta, pot să mă duc în piaţa din cartier, unde vânzătorii zâmbesc fiecărui client! Sigur, îşi promovează marfa, vor să fie amabili ca să mai cumperi şi mâine portocale. Dar m-am simţit mai împăcată în alegerea portocalelor din piaţă decât în supermarket. Nu m-am gândit „enşpe” minute dacă sunt degerate, dacă sunt dulci, dacă-s proaspete....Poate că zâmbetul vânzătoarei a venit ca o garanţie.

Eu, PR-istul!

Gerard F. Corbett, Preşedintele PRSA (Public Relations Society of America) consideră că cea mai mare provocare a industriei de relaţii publice este poziţionarea profesiei în sine, promovarea acesteia ca o preocupare respectabilă şi serioasă, cu puternic impact social şi economic.

Această provocare nu este chiar atât de nouă, însă! Încă din 1988, André Sormany compară relaţia „agitată” (şi atunci ca şi în prezent!) dintre PR-işti şi jurnalişti cu relaţia dintre judecător şi avocat: “Atunci când judecătorul îl aude pe avocatul apărării cum pledează cauza clientului insistând pe elementele pozitive, utilizând precedente, legi, punând cât mai puţin accent pe anumite aspecte negative, el nu îl consideră pe avocat drept... o ameninţare pentru justiţie. Nu, judecătorul consideră că avocatul apărării îşi joacă rolul pentru ca tot adevărul să se afle.” Poate nu e cea mai inspirată comparaţie, dat fiind numărul mare de bancuri cu avocaţi, dar destul de obiectivă, însă.

Şi totuşi, ce fac relaţiile publice? Susţin cauzele clienţilor? Îi apără în faţa crizelor şi îi învăţă să scoată la lumină doar avantajele oferite? Au grijă să le fie bine interpretate acţiunile şi declaraţiile?

Câte puţin din toate acestea, dar într-un proces coerent. Aş privi PR-istul ca un regulator al bunului simţ al unei organizaţiii. Ca şi în cazul indivizilor, bunul simţ te ajută să nu fii disonant, te menţine pe linia de echilibru între cel care eşti, ce crezi că eşti şi cum te percep cei din jur. 

Atlantic City, 1906- Cum arăta primul comunicat de presă?

28 Octombrie 1906, Atlantic City, New Jersey. Un tren electric al West Jersey and Seashore Railroad, subsidiară a Pennsylvania Railroad deraiază pe noul pod construit peste pârâul Thoroughfare. În accident îşi pierd viaţa 53 de persoane, iar investigaţiile companiei Pennsylvania Railroad stabilesc că o defecţiune a sistemului de semnalizare a podului a determinat accidentul.

În următoarele ore şi zile de la accident, reporterii împânzesc locul, strângând declaraţii şi fotografii, pentru a-şi scrie articolele din principalele ziare americane.

Ivy Ledbetter Lee, colaborator permanent al companiei Pennsylvania Railroad decide să facă lucrurile altfel. Astăzi, am spune că a fost pro-activ... . El decide să trimită principalului ziar american- The New York Times o declaraţie a companiei asupra celor întâmplate, exprimând astfel o poziţie oficială înainte ca presupunerile jurnaliştilor să fie publicate.

Aşa cum ştim, acesta a fost primul comunicat de presă:

Sursa foto: http://www.gobraithwaite.com

Ivy Lee a considerat că mass-media va fi încântată de această abordare deschisă asupra accidentului, Pennsylvania Railroad câştigând astfel credibilitatea jurnaliştilor. Presupunerea sa nu a fost greşită, The New York Times publicând imediat comunicatul de presă sub titlul „Statement from the Road”.